Bunica

Ochii ei albaștri, rupți din cerul primăverii,
Și chipul ei trecut de prima tinerețe
Cu glasul mlădios șoptește,
Povețe, din a ei întreagă tinerețe.

Și cum stăteam în poala ei,
Pe creștet m-atingea,
Privind în ochii ei,
O lacrimă-mi curgea.

Lăcrimam că-i trecătoare...
Ca o pasăre în zbor
Azi zâmbesc că-i lângă mine,
Mâine o să-i plâng de dor.

Și văzându-mă cu ochii umezi
De izvorul supărării,
Ea mi-i șterse cu blândețe
Și îmi zise cu tristețe.

„De eram ca tine, dragă,
Să pornesc din nou la drum,
Însă timpul spune acum
Că e loc de rămas bun.”