Matern

Iunie
într-o rochie verde
prind ploaia
o mușc de gât.

Se rupe cerul
sângerând întreaga cușcă de beton:
crima divină mi se scurge
pe brațele golașe,
curg îngerii înjunghiați pe pământ
norii mă-neacă răsturnată-n eden
râul rece se revarsă
roșu pe trotuar.

„La fel de sacră și de feminină ca-ntotdeauna”, a remarcat Natalie.
Îmbătată de acest sacrificiu sublim simt îmbrățișarea
unui sentiment atât de viu!